Vechea fotografie…

Mai 21, 2015 § 1 comentariu

Privesc fotografia veche, prăfuită pe care-am făcut-o într-o noapte când eram doar noi pe străzile pustii, uitate de oameni și de timp.

Zâmbești.. Acel zâmbet ce m-a fermecat din prima clipă, făcându-mă să te vreau aproape, tot mai aproape.. Acel zâmbet ștrengar ce mă făcea să uit de timpul ce trecea prin preajma noastră în momentele când, îmbrățișați, ne pierdeam pe cărările iubirii..

Rătăcesc prin ochii tăi albaștri, puri, asemeni cerului pe care-l priveam când, întinși pe iarba crudă, cream vise din noii purtați de vânt. Mă pierd din nou în ei, simțind emoția primei întâlniri dintr-o seară caldă de mai, simțind puritatea sentimentelor ce ne învăluiau..

Îți mângâi chipul, retrăind fiecare clipă când degetele mele se plimbau alene pe obrajii tăi, pe nasul tău, pe buzele tale cărnoase de care nu mă săturam, indiferent cât m-aș fi hrănit din nectarul lor. Retrăiesc fiecare clipă când degetele-mi se plimbau pe trupul tău gol, fierbinte, făcându-te să fii cât mai aproape de mine, astfel încât întreaga noapte să dormi în brațele mele..

Lacrimi curg amare, udând fotografia veche pe care, sunt sigur, ai lăsat-o intenționat când ai plecat, astfel încât seară de seară să retrăiesc tot ce a fost și tot ce putea să fie..

Ai plecat..

Anunțuri

Nu te trezi, te rog – fragment

Aprilie 16, 2015 § Lasă un comentariu

Deși era trecut de miezul nopții, nu reușea să adoarmă. Gândurile îi erau purtate doar către fata cu ochii verzi care îi apărea în vis de ceva vreme. Încercase să o ignore de câteva ori, încercase să se mintă că totu-i doar vis, însă dimineața se trezea mereu cu gândul la ea. Ajunsese să își dorească să fie mereu noapte, astfel încât să o viseze mereu, astfel încât să fie cu ea. O dorea.. O voia cu atâta ardoare, încât simțea că fiecare părticică a trupului lui țipa după atingerea ei, după apropierea ei, după întreaga ei ființă.. Simțea că nu doar inima îi luase foc, ci întregul trupul se desfăcea în bucăți sub domnia dorinței și a dorului.

Oftă, timp în care se ridică din pat, învârtindu-se prin cameră. Nu mai avea astâmpăr. Îi venea să iasă din casă, să alerge pe străzi în căutarea ei. Însă, unde să o găsească? Ea exista doar în visul lui, era reală doar în gândul lui, doar în mintea lui bolnavă.. Se îndreptă spre baie, dorind să facă un duș rece care să îl mai liniștească. Dădu drumul la apă și, după ce își aruncă hainele cât colo, începu să toarne apa rece pe trupu-i fierbinte. Dușul nu avu, însă, efectul scontat, focul ce ardea în inima lui rămânând la fel de mare, fiecare celulă a trupului lui zvâcnind cu aceeași aplomb ca la început. Simțea că trebuia să o găsească, să o vadă, să o strângă în braâe, căci în caz contrar inima îi se va frânge.

Nervos, lovi cu piciorul un scaun, aruncându-l cât colo. Lovitura fu atât de puternică încât scaunul se lovi de perete, frângându-se.

„La naiba, atât mai lipsea! Să mă fi îndrăgostit de o fată ce există doar în imaginația mea! Să mă fi lăsat pradă unei fete ce îmi apăru de câteva ori în vis!”, gândi el, timp în care să îmbrăcă.

Nu mai rezista să stea în casă, simțind că aceasta s-a transformat într-o închisoare care-l ține departe de ființa care-l zăpăcise, deși o întâlnise doar de câteva ori. Va ieși pe străzi, urmând să colinde pe urmele ei. Îți îndreptă pașii spre clubul în care, în vis e drept, a apărut ea pentru prima oară. Voia să vadă dacă e deschis, voia să asculte iar melodiile lente pe care dansase cu ea timp de câteva ore.

Pășea grăbit pe străzile pustii, luminate doar de câteva felinare. Erau doar el și luna, lumina ei părând a-i indica pașii pe care trebuie să-i facă astfel încât să ajungă la ea. Începu să alerge, astfel încât să ajungă mai repede. Ghinion, însă, odată ajuns, descoperi că ușa era închisă, clubul închinzându-se cu doar jumătate de oră mai devreme. Trase cu putere de ușă, sperând că aceasta va ceda, astfel încât să se poată refugia pe un scaun în club. Nu reuși.

Trist, se îndreptă spre parc, locul unde fata cu ochii verzi îi apăruse de mai multe ori. Poate va adormi pe vreo bancă și va reuși să o viseze. Poate ea va fi deja acolo, așteptându-l. Simeța cu inima zvâcnise doar la gândul că ea ar putea fi acolo. Ea, o fată imaginară. Pășea în grabă către parc. Deși nu avea mult de mers, i se părea că trecusesă ore întregi până să ajungă în parcul gol și întunecat. Se întinse pe spate, închizând ochii astfel încât să adormă. Nu reușea, însă, zvâcnirea trupului său alungând orice urmă de oboseală. Îi venea să urle de nervi că nu reușea să adoarmă, că nu reușea să o vadă din nou. Se ridică și începu să se plimbe prin parc. Voia să colinde de nebun străzile astfel încât să obosească, astfel încât, frânt fiind, să adoarmă. Voia.. O dorea iar inima lui bubuia cu putere de dorul ei..

  • Atentie!

    Toate textele postate pe acest site sunt creații proprii motiv pentru care sunt protejate de Legea drepturilor de autor.
  • Ultimele creatii

  • Arhiva

  • Atunci inscrie-te aici pentru a primi notificari, via email, despre creatiile de pe acest blog.

    Alătură-te altor 325 de urmăritori

  • Vizitatori

    • 24,090 vizite