Toamna

Noiembrie 24, 2015 § Lasă un comentariu

Nu, nu vreau să-mi mai deschid ochii.. Vreau să rămână așa, închiși, să mi se întipărească pe retină imaginea chipului tău angelic. Vreau ca-n minte să îmi rămână imaginea ochilor tăi verzi, a bujorilor din obraji, a zâmbetului șăgalnic ce mă topește.

Îmi erai acolo, alături, pe banca din parcul gol. Era o zi caldă de toamnă, cu soarele ce se juca în părul tău, în timp ce sorbeai din cafeaua fierbinte. Mă priveai râzând, amuzată de dorința mea de a opri timpul, de a sta acolo pierduți, rupți de restul lumii. Mă priveai, timp în care rătăceam în ochii tăi ce-și schimbau nuața în funcție de cât de rușinoasă deveneai. Erai un înger, o copiliță nevinovată…

Știu, a fost doar un vis, a tresărire de moment a inimii întrr-o noapte rece, în care ploaia cânta în surdină. A fost un vis și, totuși, când îmi închid ochii te văd iar acolo, pe bancă, zâmbindu-mi…

Where Am I?

You are currently browsing entries tagged with zambet at Vise prafuite.